Explicatii: - Succesul unei proceduri de FIV tine in principal de calitatea embrionilor, care decurge din calitatea celor 2 gameti din care provin, adica ovocit si spermatozoid, calitatea avind intelesul unui bagaj genetic normal. Celulele umane care au numarul corect de cromozomi (bagaj genetic) se numes euploide, iar cele care nu au acest numar corect …
Explicatii:
– Succesul unei proceduri de FIV tine in principal de calitatea embrionilor, care decurge din calitatea celor 2 gameti din care provin, adica ovocit si spermatozoid, calitatea avind intelesul unui bagaj genetic normal. Celulele umane care au numarul corect de cromozomi (bagaj genetic) se numes euploide, iar cele care nu au acest numar corect de cromozomi se numesc aneuploide. Ovocitele euploide (cu bagaj genetic corect) au cele mai mari sanse de genera embrioni euploizi. Ovocitele aneuploide vor general embrioni aneuploizi, care nu vor avea sanse de evolutie. Procentul de ovocite aneuploide si implicit de embrioni aneuploizi creste cu varsta femeii.
– Asadar, pe masura ce femeia imbatrineste, are loc o scadere atat a numarului cat si a calitatii ovocitelor, si implicit o scadere a fertilitatii naturale, a ratei de sarcina prin fertilizare in vitro, o scadere a ratei de implantare a embrionilor, o crestere a ratei de avort si o crestere de asemenea a numarului de sarcini cu anomalii cromozomiale ( de ex Trisomia 21-Sindromul Down)
– Cu toate ca multe povesti prezentate in media pot sugera ca un (orice) cuplu poate apela la proceduri de FIV pentru a obtine o sarcina, in realitate varsta femeii afecteaza dramatic rata de succes a procedurilor de fertilizare in vitro. Asadar, luind in calcul acesti parametrii, singura optiune realista pentru femeile peste 40 ani ramane fertilizarea in vitro cu ovocite donate, cu sanse bune si foarte bune de sarcina. Cu toate acestea, multe femei peste 40 ani vor sa incerce proceduri de reproducere asistata cu ovocite proprii, chiar si cu sanse mici de succes, in speranta ca vor obtine un copil care sa le apartina genetic.
– Femeile cu rezerva ovariana scazuta, precum si cele peste 35 ani vor avea nu numai un numar mai mic de ovocite, ci si o calitate mai scazuta a ovocitelor, si implicit a embrionilor. In mod special, aceste femei necesita atentie mai mare in elaborarea protocoalelor de stimulare ovariana controlata.
– Sunt 2 factori care influenteaza calitatea ovocitelor, primul este varsta femeii si al doilea este protocolul de stimulare ovariana, care trebuie optimizat pentru fiecare femeie in parte, in functie de varsta, rezerva ovariana, raspuns anterior la tratmente de stimulare ovariana, proceduri de fertilizare anterioare, etc
– Varsta barbatului afecteaza mai putin parametrii spermei si implicit fertilitatea, acestia incep sa scada mult mai tarziu, si in general nu sunt modificari importante inainte de 60-70 ani.
Scaderea fertilitatii femeii cu varsta are loc datorita scaderii treptate si continue a cantitatii si calitatii ovocitelor, iar fertilizarea in vitro nu poate depasi decat partial sau uneori deloc acesta evolutie.
Cifre:
– Femeia de varsta reproductiva: 15-49 ani
– Rata de sarcina spontana per ciclu este 20–25 % la 30 ani
– Cea mai fertila perioada din viata unei femei este intre 20-30 ani, apoi scade treptat, in special dupa 35 ani
– Rata de sarcina spontana per ciclu este <5 % la 40 ani
– Fertilitatea nu se mentine pana la menopauza – varsta medie la menopauza este 51 ani, dar cele mai multe femei nu vor putea obtine cu succes o sarcina intre 40-50 ani
– Femeia la varsta de 35 ani va avea aprox 60 % din ovocite aneuploide
– Femeia la varsta de 45 ani va avea aprox 85% din ovocite aneuploide
– Rata de avort este 10-15% la femeia de 35 ani si creste la 40-50% la femeia peste 40 ani
– Rata de fat cu Trisomie 21-Sindrom Down este de aprox 0.28% la 35 ani, de aprox 3% la 44-45 ani si de 8% la 49 ani